" Prima datorie a unei societati

                           este justitia! "



Alexander Hamilton
Home Avocat titular Competente Legislatie
Noutati Legislative Insolventa Mediere Evaluare Legislatie utila Altele
Legături externe Contact

 

Codul privind Conduita Etică
din 29/09/2007

profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România

 

Publicat in MOF nr. 839bis - 07/12/2007
Republicare 1 MOF nr. 678 - 06/10/2010

 

Versiune consolidata la data de 14/03/2013


Text actualizat la data de 14.03.2013. Actul include modificările din următoarele acte:
- Hotărârea nr. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 134 din 14/03/2013.

 

CAPITOLUL I
 Introducere

 

Art. 1. - Codul de etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă împreună cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare O.U.G., şi Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă constituie principalele reguli conform cărora Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă (UNPIR), denumită în continuare Uniunea, şi membrii ei îşi desfăşoară activitatea.
Art. 2. - Codul de etică profesională şi disciplină cuprinde ansamblul caracteristicilor ce definesc calitatea activităţii profesionale, iar rolul lui este acela de a servi ca linie de conduită practicienilor în insolvenţă, astfel încât aceştia să desfăşoare o activitate competentă şi conform unei etici profesionale şi discipline corespunzătoare.


CAPITOLUL II
 Principii fundamentale

 

Art. 3. - Principiile fundamentale care trebuie să fie respectate de către practicianul în insolvenţă în conduita lui, în relaţiile profesionale cu ceilalţi, sunt:
a) independenţa - în exercitarea profesiei, practicianul în insolvenţă trebuie să se manifeste liber faţă de orice interes care ar putea fi incompatibil cu integritatea şi obiectivitatea sa;
b) integritatea morală - în exercitarea activităţii lor, membrii Uniunii vor acţiona cu cinste, corectitudine şi sinceritate;
c) respectarea secretului profesional - membrii Uniunii vor păstra secretul profesional şi vor respecta caracterul confidenţial al informaţiilor obţinute cu ocazia desfăşurării activităţii în calitate de practicieni în insolvenţă;
d) conflictul de interese - practicienii în insolvenţă vor evita în exercitarea activităţii lor conflictul de interese;
e) concurenţa neloială - membrii Uniunii îşi vor exercita activitatea cu bună-credinţă şi cu respectarea cerinţelor unei concurenţe loiale;
f) practica anticoncurenţială - membrii Uniunii vor evita actele şi faptele care au sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei libere între practicienii în insolvenţă;
g) respectarea prevederilor legale - membrii Uniunii vor respecta legislaţia aplicabilă activităţii pe care o desfăşoară;
h) competenţa profesională - practicienii în insolvenţă sunt datori să abordeze cu competenţă profesională lucrările pe care le realizează.

 

SECŢIUNEA 1
 Independenţa

 

Art. 4. - Independenţa de acţiune în exercitarea profesiei de practician în insolvenţă trebuie să se manifeste liber faţă de orice interes care ar putea fi incompatibil cu integritatea şi obiectivitatea practicianului.
Art. 5. - (1) Se prezumă a fi încălcată independenţa în situaţia în care membrul Uniunii angajat, un colaborator al său, soţul (soţia) sau o rudă ori afin până la gradul III se află, simultan sau succesiv, în raporturi juridice susceptibile de a influenţa creditorul sau creditorii ce pot decide numirea ori menţinerea sa în poziţia de administrator judiciar sau lichidator într-un dosar de insolvenţă.
(2) În cazul persoanelor juridice această prevedere se extinde şi pentru cazurile în care pierderea independenţei este datorată unui angajat sau colaborator al persoanei juridice respective, dar care nu este membru al Uniunii.
(3) Se prezumă a fi încălcată independenţa în exercitarea profesiei în situaţia în care membrul Uniunii acceptă un onorariu care să fie condiţionat de îndeplinirea unei cerinţe individuale a unui anumit creditor, condiţionarea conducând la încălcarea caracterului unitar concursual şi egalitar al procedurii.

 

SECŢIUNEA a 2-a
 Integritatea morală

 

Art. 6. - Membrul Uniunii va acţiona cu cinste, corectitudine şi sinceritate în activitatea sa profesională, în relaţiile cu instanţele judecătoreşti şi în relaţiile cu ceilalţi membri ai Uniunii.
Art. 7. - Prin comportamentul său şi calitatea activităţii depuse, fiecare membru al Uniunii va contribui la construirea şi întreţinerea încrederii publice în instituţia practicianului în insolvenţă, precum şi în viabilitatea soluţiilor propuse de legislaţia aplicabilă.

 

SECŢIUNEA a 3-a
 Respectarea secretului profesional

 

Art. 8. - Membrii Uniunii vor păstra secretul profesional şi vor respecta caracterul confidenţial al informaţiilor obţinute cu ocazia activităţii întreprinse în calitate de practicieni în insolvenţă, cu excepţia cazurilor în care au obligaţia legală sau sunt autorizaţi în mod expres să le transmită.
Art. 9. - Membrii Uniunii nu vor folosi secretul profesional de care au luat cunoştinţă în cursul exercitării profesiei nici în beneficiul propriu, nici în beneficiul unor terţe părţi.
Art. 10. - Se prezumă a fi exceptate de la prevederile secretului profesional toate datele, informaţiile şi documentele necesare desfăşurării activităţii conform atribuţiilor legale.

 

SECŢIUNEA a 4-a
 Conflictul de interese

 

Art. 11. - Conflictul de interese este starea în care se află membrul Uniunii care are un interes personal, de natură patrimonială sau nepatrimonială, care ar putea influenţa imparţialitatea şi obiectivitatea activităţii sale în evaluarea, realizarea şi raportarea atribuţiilor ce îi revin.
Art. 12. - Membrii Uniunii au obligaţia să se abţină de la orice fel de conflict de interese şi să comunice instanţelor, în cazul în care au fost numiţi, că nu îşi pot îndeplini obligaţiile din cauza acestui conflict, solicitând înlocuirea.

 

SECŢIUNEA a 5-a
 Concurenţa neloială

 

Art. 13. - Practicienii în insolvenţă sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor oneste, cu respectarea intereselor părţilor şi a cerinţelor concurenţei loiale.
Art. 14. - Este interzisă orice faptă de concurenţă neloială săvârşită de membrii Uniunii prin:
a) prezentarea de date şi informaţii incorecte şi/sau incomplete cu privire la ei înşişi şi/sau la capabilităţile lor profesionale şi care să fie susceptibile de a induce în eroare terţii interesaţi;
b) plata, direct sau indirect, către o terţă parte a unui comision, a unei compensaţii sau a altui beneficiu cu scopul obţinerii unei numiri într-un dosar;
c) primirea, direct sau indirect, din partea unei terţe părţi a unui comision, a unei compensaţii sau a altui beneficiu pentru acordarea de avantaje din poziţia conferită prin numirea într-un caz;
d) racolarea de personal, respectiv oferta agresivă de angajare a practicienilor în insolvenţă asociaţi, colaboratori sau salarizaţi ori a altor angajaţi-cheie ai unui concurent;
e) racolarea clientelei, personal sau prin intermediul altor persoane, prin folosirea unor practici şi metode contrare uzanţelor oneste;
f) divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unei informaţii confidenţiale de către un practician în insolvenţă sau de către colaboratori ori angajaţi ai acestuia fără consimţământul deţinătorului legitim şi într-un mod contrar uzanţelor cinstite;
g) încheierea de contracte prin care un practician în insolvenţă asigură serviciile sale unui creditor în mod avantajos, fie pentru a concura cu ceilalţi practicieni în insolvenţă prin preţuri reduse, fie pentru a determina creditorul să racoleze şi alţi clienţi pentru practicianul în cauză;
h) comunicarea sau răspândirea în public de către un practician în insolvenţă de afirmaţii asupra firmei sale sau activităţii acesteia, menite să inducă în eroare şi să îi creeze o situaţie de favoare în dauna unor concurenţi;
i) comunicarea, chiar dacă este făcută confidenţial, sau răspândirea de către un practician în insolvenţă de afirmaţii mincinoase relative la un concurent sau asupra serviciilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al activităţii practicianului în insolvenţă concurent;
j) oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit ori nemijlocit - de daruri sau de alte avantaje asociatului, colaboratorului ori salariatului unui practician în insolvenţă pentru ca aceştia să divulge informaţii confidenţiale sau procedeele de lucru, pentru a cunoaşte ori a folosi clientela concurentului sau pentru a obţine alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurent;
k) deturnarea clientelei unui practician în insolvenţă prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel practician;
l) concedierea sau atragerea unor asociaţi, colaboratori ori salariaţi ai unui practician în insolvenţă în scopul înfiinţării unei entităţi concurente care să capteze clienţii acelui practician sau angajarea asociaţilor, colaboratorilor ori salariaţilor unui practician în insolvenţă în scopul dezorganizării activităţii sale;
m) folosirea fără drept a unei firme, denumiri, embleme sau mărci de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt practician în insolvenţă sau cu o altă formă asociativă de exercitare a profesiei;
n) producerea în orice mod, punerea în circulaţie, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor servicii sau publicaţii purtând menţiuni false privind denumirea, firma, emblema ori marca unui practician în insolvenţă sau alte tipuri de proprietate intelectuală, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi practicieni în insolvenţă şi pe creditori;
o) depunerea sau acceptarea, în mod repetat, de oferte de onorariu care nu îndeplinesc prevederile art. 37 alin. (2) din O.U.G.

 

SECŢIUNEA a 6-a
 Practica anticoncurenţială

 

Art. 15. - Este interzisă orice formă de folosire a practicii anticoncurenţiale de către membrii UNPIR, sub sancţiunea excluderii din profesie, după cum urmează:
a) încheierea de acorduri privind împărţirea pieţei serviciilor profesionale, cu excepţia acordurilor înscrise în Registrul UNPIR;
___________
Litera a) a fost modificată prin subpunctul 1. din Hotărâre nr. 1/2012 începând cu 14.03.2013.


b) participarea, în mod concertat, prin oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte, pentru achiziţionarea de servicii profesionale;
c) limitarea sau împiedicarea accesului la clientelă şi a libertăţii exercitării concurenţei profesionale oneste între practicieni.
d) solicitarea decontării din fondul de lichidare a unui onorariu mai mare decât cel din propria ofertă financiară în baza căruia a fost desemnat într-o procedură conform art. 19 alin. (2) sau (21 ) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare.
___________
Litera d) a fost introdusă prin subpunctul 2. din Hotărâre nr. 1/2012 începând cu 14.03.2013.
___________
Alineatul a fost modificat prin subpunctul 1. din Hotărâre nr. 1/2012 începând cu 14.03.2013.

 

SECŢIUNEA a 7-a
 Respectarea prevederilor legale

 

Art. 16. - Membrii persoane fizice şi societăţi profesionale vor respecta legislaţia aplicabilă activităţii pe care o desfăşoară în calitatea lor de practicieni în insolvenţă.
Art. 17. - În cazul în care un membru se găseşte în una dintre următoarele situaţii:
a) este condamnat, definitiv printr-o hotărâre judecătorească, pentru o infracţiune economică, cum ar fi: deturnare de fonduri, fals, furt, înşelăciune, evaziune fiscală sau, după caz, pentru tentativă, instigare şi/sau complicitate la o astfel de faptă;
b) a fost găsit vinovat, definitiv printr-o hotărâre judecătorească, pentru încălcarea prevederilor legislaţiei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, a societăţilor comerciale şi/sau bancare;
c) a fost condamnat, definitiv şi irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, pentru orice faptă de natură să determine imposibilitatea continuării activităţii de practician în insolvenţă;
d) a recunoscut că este vinovat de una dintre faptele prevăzute la lit. a), b) sau c); în acest caz, va aduce de îndată la cunoştinţa Secretariatului general al Uniunii situaţia respectivă.
Art. 18. - Membrii Uniunii nu vor exercita simultan sau succesiv pentru acelaşi debitor calitatea de avocat, consilier juridic, auditor financiar, expert contabil, contabil autorizat, evaluator, arbitru, mediator, conciliator, expert judiciar, într-o perioadă de 2 ani.
Art. 19. - Membrii Uniunii vor informa Secretariatul general al Uniunii, în cel mult 30 de zile, cu privire la intrarea în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 28 alin. (1) din O.U.G.
Art. 20. - Membrii Uniunii nu vor utiliza, în realizarea atribuţiilor exclusive ale practicianului în insolvenţă, mandatari, colaboratori sau salariaţi care nu au calitatea de practician în insolvenţă definitiv şi compatibil.
Art. 21. - Membrii Uniunii nu vor încredinţa administrarea societăţii profesionale unei persoane care nu are calitatea de practician în insolvenţă definitiv şi compatibil.
Art. 22. - Membrii Uniunii nu îşi vor desfăşura profesia în acelaşi timp în mai multe forme de exercitare a acesteia sau în mai multe entităţi profesionale.
Art. 23. - Membrii Uniunii nu îşi vor exercita calitatea de practician în insolvenţă pentru o persoană juridică la care cel în cauză a deţinut calitatea de administrator, asociat, acţionar, director sau membru al consiliului de administraţie ori alte funcţii ori poziţii similare, potrivit art. 30 alin. (2) din O.U.G.
Art. 24. - Membrii Uniunii nu vor exercita calitatea de administrator judiciar sau lichidator concomitent cu activităţi aferente altor profesii, cu excepţia celor prevăzute la art. 28 alin. (2) din O.U.G.
Art. 25. - Practicienii în insolvenţă nu vor accepta numirea înaintea expirării termenului prevăzut la art. 29 alin. (1) din O.U.G.
Art. 26. - Practicienii în insolvenţă nu îşi vor exercita profesia cu încălcarea prevederilor art. 29 alin. (2) şi (3) din O.U.G.
Art. 27. - Membrii Uniunii vor respecta prevederile art. 20 din O.U.G., privind cesionarea în termen de cel mult 30 de zile a părţilor sociale deţinute de un asociat al societăţii civile profesionale devenit incompatibil.
Art. 28. - Membrii Uniunii nu vor transmite cu întârziere mai mare de 30 de zile raportările statistice privind numirile ca administrator judiciar sau lichidator şi a declaraţiilor de venit, faţă de termenele stabilite de art. 15 lit. f) din Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.
Art. 29. - Membrii Uniunii nu vor refuza furnizarea datelor solicitate cu ocazia verificării prin sondaj efectuate de delegaţii conducerii filialei în condiţiile art. 15 lit. j) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.
Art. 30. - Practicienii în insolvenţă înscrişi pe lista coordonatorilor de stagiu atestaţi nu vor refuza îndeplinirea rolului de coordonator de stagiu, cu excepţia cazului în care refuzul se datorează unui număr de stagiari care depăşeşte capacitatea coordonatorului.
Art. 31. - Membrii Uniunii vor respecta prevederile art. 40 din O.U.G.
Art. 32. - Membrii Uniunii nu vor comunica peste termenul prevăzut de art. 9 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă schimbările intervenite în forma de exercitare a profesiei.
Art. 33. - Membrii Uniunii nu vor restitui cu întârziere la fondul de lichidare sumele avansate pentru cheltuielile de procedură, peste termenul prevăzut de art. 88 alin. (3) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.
Art. 34. - Membrii Uniunii nu vor solicita decontarea din fondul de lichidare în condiţiile în care în averea debitoarei existau bunuri sau sume de bani ce puteau fi valorificate.
Art. 35. - Membrii Uniunii au obligaţia de a comunica datele necesare verificării prin sondaj efectuate de către delegatul conducerii filialei, în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor profesionale.
Art. 36. - Membrii Uniunii au obligaţia de a vira procentul de 2% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă către filiala Uniunii, prevăzut la art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 37. - Membrii Uniunii au obligaţia de a comunica datele necesare comisiei de cenzori a filialei în vederea verificării situaţiei virării către filiala Uniunii a procentului de 2% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă.
Art. 38. - Membrii Uniunii vor comunica modificările intervenite în forma de exercitare a profesiei, prevăzute la art. 24 alin. (6) din O.U.G.
Art. 39. - Societatea civilă profesională care, din orice motive, rămâne cu un singur asociat are obligaţia transformării acesteia în altă formă de organizare profesională, în interval de 3 luni.
Art. 40. - Practicianul în insolvenţă stagiar va respecta prevederile art. 33 alin. (2) şi (3) din O.U.G.
Art. 41. - Membrii Uniunii au obligaţia de a participa la cursurile de pregătire profesională continuă.

 

SECŢIUNEA a 8-a
 Competenţa profesională

 

Art. 42. - Membrii Uniunii vor aborda cu competenţă profesională activitatea desfăşurată şi vor arăta preocupare pentru sporirea prestigiului profesiei, manifestând reţinere la angajarea unor lucrări pe care nu le pot realiza în bune condiţii.

 

CAPITOLUL III
 Comportamentul profesional

 

Art. 43. - Membrii Uniunii vor adopta un comportament de natură să contribuie la creşterea prestigiului profesiei prin:
a) devotament faţă de profesia aleasă;
b) efort profesional de îmbunătăţire continuă a practicilor profesionale;
c) instruire şi perfecţionare profesională şi asigurarea condiţiilor pentru creşterea experienţei persoanelor cu care colaborează;
d) spirit de echipă, curajul opiniilor şi onestitate.
Art. 44. - Deontologia profesională - toţi membrii definiţi în conformitate cu art. 2 şi 3 din O.U.G. trebuie să se abţină, chiar în afara exercitării profesiei lor, de la orice încălcări ale legilor, regulamentelor şi regulilor profesionale şi de la orice acţiuni contrare independenţei şi onoarei sau care sunt susceptibile să aducă ştirbirea demnităţii Uniunii şi membrilor săi.
Art. 45. - Membrii Uniunii pot face uz numai de titlurile sau diplomele eliberate de instituţii de învăţământ autorizate.
Art. 46. - Practicienii în insolvenţă pot să îşi facă publicitate profesională, cu respectarea următoarelor reguli:
a) prezentarea corectă a experienţei profesionale;
b) informarea asupra serviciilor oferite pentru obţinerea numirii ca administrator judiciar sau lichidator;
c) evitarea oricărei menţiuni care să aducă atingere intereselor altor practicieni în insolvenţă;
d) evitarea oricărei referiri la onorariile practicate de către alţi practicieni în insolvenţă.

 

CAPITOLUL IV
 Etica exercitării profesiei

 

Art. 47. - Membrii Uniunii pot folosi în corespondenţa lor menţiunea apartenenţei la Uniune, dar nu sigla sau emblema Uniunii.
Art. 48. - (1) Membrii Uniunii nu pot acorda consultanţă terţilor în probleme de specialitate din domeniul insolvenţei care se referă la sau au legătură cu societăţile comerciale cu care aceştia se află în raporturi contractuale ori de mandat legal, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
(2) Un membru al Uniunii nu poate colabora, în cadrul activităţilor şi operaţiunilor pe care le desfăşoară ca practician, cu un coleg, membru al Uniunii, care este suspendat pe perioada sancţiunii.
Art. 49. - Orice membru al Uniunii care activează ca practician în insolvenţă are datoria să verifice ca toate persoanele cu care lucrează sau care sunt angajate colaboratori să fie competente şi să aibă pregătirea profesională necesară unei astfel de activităţi.
Art. 50. - Fiecare membru al Uniunii este obligat să se asigure profesional, într-un termen de maximum 30 de zile de la admiterea în Uniune, la o societate de asigurări.

 

CAPITOLUL V
 Relaţiile între membrii Uniunii

 

Art. 51. - Membrii Uniunii îşi datorează amabilitate şi respect reciproc. Acestea exclud nu numai vulgaritatea, ci şi manifestările dure şi necuviincioase. Ei trebuie să se abţină de la orice cuvinte care jignesc, orice imputări răuvoitoare, demersuri în defavoarea altora şi, în general, să se abţină de la orice acţiune susceptibilă de a aduce daune altor membri ai Uniunii.
Art. 52. - Divergenţele dintre membri se vor concilia pe cale amiabilă, iar în caz de nerezolvare se vor supune dezbaterii Comisiei superioare de disciplină.

 

CAPITOLUL VI
 Dispoziţii finale

 

Art. 53. - Regulile privind conduita etică sunt obligatorii pentru toţi membrii Uniunii.
Art. 54. - Prezentul cod de etică profesională şi disciplină intră în vigoare la data aprobării lui de Congresul Uniunii.